Marturisesc ca…

Marturisesc ca …

Sunt nevrednic a sluji acestui Dumnezeu ce merge pana la jertfa suprema si pentru mine. Ma vad de cele mai multe ori neputincios in a-mi iubi fratele precum mi-a poruncit, coplesit fiind de iubirea de sine, care nu face altceva decat sa murdareasca haina sufletului meu…

Marturisesc ca…
Sunt neputincios in a-I slujii Domnului din toata inima, din tot cugetul si din tot sufletul meu. Incerc sa-I fiu alaturi ca si ceilalti ucenici, insa sunt prea mandru sa ma smeresc in fata fratilor, dupa cum mi-a poruncit…

Marturisesc ca…
Stau si privesc cum se roaga Tatalui Ceresc pentru noi toti si pacatele noastre, fara sa fac nimic. Cum plin de sudoarea ce se transforma in broboane de sange, plange, vazand ca jertfa Lui nu va fi pretuita cum trebuie. Caci nu-mi schimb viata, nici obiceiurile…

Marturisesc ca…
Ma simt mai rau decat Iuda, care cu gand viclean s-a indepartat de El. Caci el poate avea o scuza, necunoscand pe deplin Dumnezeirea Lui Hristos. Eu insa o cunosc! Si totusi Il vand zi de zi, cautand sa fac compromisuri de tot felul, pentru a trai cat mai bine…

Marturisesc ca…
Desi am fagaduit sa-I urmez Lui pana la sfarsitul vietii, ca si Petru, ma lepad de fiecare data cand incerc sa fac voia mea; lepadandu-ma de credinta ce o am ca sa nu smintesc pe ceilalti…

Marturisesc ca…
Departe fiiind de El, ma rusinez de ceilalti si urmaresc ca un spectator clipele in care este batjocorit de societatea “moderna” in care traim. Raman pasiv la orice acuzatie care I se aduce, neincercand nici macar sa ma rog sa-I ierte pe fratii mei pentru pacatul facut. Nici pentru mine nu cer iertare…

Marturisesc ca…
Ma cutremur la gandul ca sunt si eu o rana pe trupul Lui. Deoarece prin felul in care-mi traiesc viata, nu-I recunosc jertfa. Uit sa-I dau slava in tot timpul si in tot ceasul, caci sunt convins ca mi se cuvine tot ceea ce am. Si astfel nu voi recunoaste poate niciodata prezenta Lui in viata mea; intoarcerea mea – a fiului risipitor – pe care o asteapta, devine un vis rupt de realitate…

Marturisesc ca…
Sunt pricina pentru care sufera aceste chinuri. Iau eu nici macar nu privesc catre El cum se rastigneste si pentru mine; cautand sa alin suferinta mea cu bucuria impacari cu Dumnezeu. Inima imi ramane impietrita la vederea jertfei, caci ma gandesc ca nu merit sa sufar si eu, mie frica…

Marturisesc ca…
Atunci cand ma simt rastignit, nu privesc cu credinta in ochii Lui. Ci ma las coplesit de tristete, uitand ca pot fi “astazi” cu El “in Rai”. Caci noi pentru pacatele noastre suferim…

Marturisesc ca…
Frica mortii ma cuprinde cand vad ca inaintez in varsta, prietenii incep si “pleaca la Domnul”, iar puterile mele scad pe zi ce trece. Cu toate ca ar trebui sa ma incred in cuvantul ca acum moartea nu mai exista! Ca prin Invierea Lui, eu am posibilitatea de a revenii in sanul lui Avraam, precum saracul Lazar…

Marturisesc ca…
Mie greu sa cred in Inviere, ca sunt sub robia fricii de a ma prezenta in fata Lui la judecata. Voi fi singur si din pacate nu am ajuns sa-L iubesc; uit ca numai iubirea poate alunga frica! Dupa cum spunea si Sf. Antonie cel Mare; “acum nu ma mai tem de El, caci Il iubesc. Iar iubirea alunga frica”…

Marturisesc ca…
Desi incerc sa raman cu Mironositele langa crucea Lui, ma indepartez mereu de Golgota. Sunt slab in a demonstra cat de mult Il iubesc, si mai slab in a crede ca ma iubeste. Iubesc mai degraba fuga de responsabilitate, decat bucuria iertarii ce mi se ofera…

Marturisesc ca…
Incerc sa ma pocaiesc de pacatele facute, dar de cele mai multe ori nu las Harul Sfantului Duh sa lucreze in mine. Pocainta mie atat de superficiala, incat nu ma gandesc sa-mi schimb viata. Imi linistesc constiinta incercand sa fac ce trebuie dupa invatatura Bisericii. Raman intr-o stare de impietrire ce-mi cuprinde sufletul, lacrimi nu am sa-mi spal haina sufletului meu, iar iertarea ce mi-o daruieste mi se pare un drept al meu, nu o mila de-a Lui cu mine…

Marturisesc ca…
Adesea caut sa ma scuz pentru comportamentul meu, incercand sa dau vina pe altcineva. Este simplu sa ma uit la cei de langa mine, sa ma las in voia vietii, fara sa incerc a fi mai bun. Sunt las in a recunoaste cat de usor mi-a fost sa spun: “nu eu, ci…”

Marturisesc ca…
Mie greu sa traiesc dupa legea iubirii, caci ea presupune jertfe la care nu sunt pregatit sa ma supun…

Marturisesc ca…
Rugaciunea-mi este ca o povara de multe ori, ca nu cred in puterea ei decat cand am nevoie de ajutor. Traiesc dupa placul meu, nu dupa placul Lui!…

Marturisesc ca…
Am simtit de multe ori bucuria Invierii, insa nu am pastrat vie Lumina ce se coboara si in sufletele noastre in noaptea de Sfintele Pasti. Ea stingandu-se la prima adiere cu tristete, sau din lipsa uleiului in candela sufletului meu…

Cred si marturisesc ca va ajuta dorintei mele de a-I slujii (fiecare din noi Ii poate slujii de pe pozitia pe care se afla), incercarii mele de a-mi schimba viata prin pocainta, imi va ierta lepadarea si fuga de responsabilitate, ma va lua cu El in Rai…Caci nu-mi doresc altceva decat sa cred, sa ma rog, sa iubesc, sa rabd si sa iert. Din tot sufletul, din tot cugetul si cu toata puterea mea!

AMIN!

Arhim. Siluan Visan

sursa:http://www.crestinortodox.ro/editoriale/marturisesc-135535.html

Mic dictionar propriu

Postul = puterea Omului de a se ridica peste conditia primara animalica, posibilitatea de a-si infrange, chiar si cu caracter temporar, pofetele instictuale si de a-si demonstra siesi suprematia sufletului asupra mintii si trupului. Nu trebuie privit ca un edict, ceva ce trebuie facut,, ci ca un moment de ridicare si de intelegere a esentei sufletului daruit.Este momentul in care TU ca OM hotarasti sa iti abandonezi pentru un timp grija de a-ti satisface pofetele trupului si de a-ti desfata simturile, si de a te INGRIJI de SUFLET.

SUFLETUL, ceea ce probabil va ramane dupa ce trupul nu va mai fi o prioritate sau nu va mai fi, pare ca are cu totul alte trebuinte. Hrana SUFLETULUI nu are legatura cu mancarea ci poate mai ales cu gandurile bune si de multumire aduse spre el.Hrana Sufletului este compusa din cu totul si cu totul alte ingrediente. Iubirea, Buna Cugetare, Marturisirea, Mila dar nu cea superioara ci cea indatoritoare si sincera, Linistea,  Nejudecarea …iata doar cateva din acele alimente minunate pe care Sufletul le asteapta pentru a se intrema, pentru a-si recapata stralucirea, pentru a creste si a ne incalzi cu blandetea flacarii Lui.

Primenirea sufletului nu pare sa aiba legatura cu apa si sapunul ci mai ales cu eliberarea de tot ce e negativitate.Daca postind nu reusim sa zambim, nu reusim sa avem o lumina frumoasa pe chip, eu cred ca doar incercam sa postim, dar in fapt neintelegand rostul postului mai rau ne facem. De aceea este atat de greu de postit in zilele noastre si in mediul in care fiecare ne regasim zilnic. Cu atat mai de apreciat sunt cei ce reusesc chiar si pentru periioade foarte scurte sa o faca. Postul inseamna ganduri bune sau zero ganduri, inseamna relaxare si detasare, inseamna meditatie in seninatate, inseamna tacere si zero parere, inseamna liniste interioara ce in final emana spre exterior si mai presus de toate inseamna Respect si IUBIRE pentru Toti si Toate. 

Pacatul = tot ceea ce creeza dependenta in plan fizic. Toate lucrurile de la care nu ne putem abtine fie si chiar temporar. Este victoria trupului asupra Sufletului. A nu se intelege ca intre Trup si Suflet se da vreo lupta, sau ar trebui sa se dea o lupta, desi din PACATE cam asa este pentru cei mai multi dintre noi , dar sa nu uitam ca mai intai a fost Cuvantul, Vointa, Darul. Inainte de a deveni Trup am fost Suflet, iar dupa ce nu vom mai fi Trup tot Suflet vom ramane. Venim si plecam ca Suflete deci a aseza ambalajul deasupra continutului , iata poate ca acesta este pacatul. Pacatul nu este neaparat Rau  ci este o cale de a experimenta neputinta. Gasirea mijloacelor de a armoniza Trupul cu nevoile Sufletului inseamna REGASIREA NOASTRA, momentul in care intelegm si reusim sa ne tratam ca un TOT, ca o parte a tot ceea ce este intelegand natura noastra DIVINA.

Am avut mai de mult un gand, revelatie, simtire…numiti-o cum doriti. Cred ca multi dintre noi am avut-o. Trupul nostru e un PALAT, un TEMPLU, o CATEDRALA in care DUMNEZEU a asezat o PARTE din EL. Momentul in care prin ceea ce facem si vorbesc aici de cele ce tin de noi, ne transformam TRUPUL intr-o cocioaba inseamna ca l-am pus pe DUMNEZEU sa locuiasca acolo. Si din PACTE facem acest lucru mult prea des.Uneori fara voia noastra dar cu atat mai laudabil Palatul, templu, Catedrala pare ca se darama. Trupul nostru se perimeaza, starea sanatatii trupesti se deterioreaza. faceti atunci din Trup o mica Bisericuta de Lemn, o casa de chirpici bine primenita. Puneti o Icoana in El si va ramane ceea ce trebuie sa fie.

De aici vine si POCAINTA.

Pocainta= puterea OMULUI de a RENASTE. De a se REGASI recunoscand in primul rand in fata LUI ca a gresit Calea, urmata de manifestarea Vointei Lui de a merge pe o Alta Cale , una plina de armonie , lumina si intelegere.

Acum imi vine in minte acea expresie cu “Incurcate sunt Caile Domnului” si asa si este. Pentru ca ceea ce ieri parea a fi CALEA CEA BUNA, in urma experientei traite poti constata maine sau chiar ACUM ca nu e tocmai asa. Pana acum un minut am avut Credinta ca acea Cale Buna e ca o autostrada , dreapta si larga, in care ai mult loc de a face depasiri si eschive. Ca e o Cale Luminata cu mii si mii de becuri, o Cale bine marcata pe care inscriindu-te nu te mai poti rataci. Tii volanul si apesi acceleratia. Ei bine ACUM imi dau seama ca e posibil sa nu fie asa.Singura asemanare cu autostrada este ca nu prea ai cale de intoarcere. E cu SENS UNIC. CALEA e posibil sa fie o cararuie nebatatorita printr-o padure luxurianta sau printr-un codru des, intunecos. Pe aceasta CALE esti doar TU si EL. EL este in TINE , este SUFLETUL TAU iar TU esti in MINTEA TA. Momentul in care TU te ratacesti de EL este cel in care ai pierdut CARAREA, POTECA. Din pacate CARAREA  e unica dar Fericirea este ca oricand poti reveni la EA. Poti reveni pentru ca EL te va astepta acolo. Vei rataci o vreme , poate chiar vei iesi din CODRU si vei gusta din placerea CAMPULUI INFLORIT si este bine sa faci si acest lucru pentru a intelege ca acest CODRU e finit numai ca tu trebuie sa iesi din CODRU impreuna cu EL care te asteapta acolo pe POTECA. Va trebui mai devreme sau mai tarziu sa te intorci in CODRU si sa mergi spre luminita care abia mai palpie. Slabit si bolnav EL te va astepta ACOLO unde l-ai lasat, acolo pe POTECA voastra. El fara TINE se stinge, pentru ca VOI sunteti UNA, iar EL fara TINE se STINGE. Cand intelegem ca nici NOI fara EL nu reprezentam mare lucru, ca Gandurile noastre sunt NIMIC fara GLASUL SUFLETULUI atunci EL este la LOCUL LUI. Se APRINDE din NOU, se primeneste si zambeste frumos si IMPREUNA ne RELUAM CALEA pe POTECA NOASTRA spre acea PAJISTE INFINITA.

Sa avem deci grija de EL ca si de NOI si luandu-l mereu inapoi in interiorul nostru de acolo unde vremelnic l-am uitat sa il primenim frumos, sa il ospatam cu gandurile cele bune iar EL mangaindu-ne cu simtirile cele ce ne dau caldura ne va ARATA si LUMINA din nou CARARUIA NOASTRA.

 

Cu drag,

Starea De Tine

Viata este asa cum este ea!

Nu te supara si nu te razvrati! Nimeni nu te va intelege si nici nu ar avea de  ce. Daca vei privi atent in sufletul tau iti vei da seama ca nici El, sufletul tau nu te va intelege.Nimeni si nimic nu este creat si nu evolueaza spre necaz, suparare sau razvratire. Totul este doar creatie, progres si evolutie, chiar daca in momentele noastre, de altfel foarte normale de cadere, uneori nu mai putem vedea. Respira atunci, inchide ochii si vei intelege ceea ce incerc sa iti spun.

Un om moare si altul se naste! Asa este viata. Este asa cum este. Ea poate nu a fost dintotdeauna asa, ori daca a fost altfel poate nu se chema Viata. Se chema Eden sau Rai , dar noi am hotarat sa venim aici pentru a trai experienta absoluta numita Viata!

De aceea mai spun inca o data. Nu te supara si nu te razvrati! Traieste tot ceea ce iti este dat sa traiesti ca pe un film in care tu esti actorul principal. Fa tot ceea ce poti pentru a-ti juca roul asa cum simti tu ca este scris Scenariul. Scenariul a fost scris special pentru tine. Si nu te gandi ca filmul acesta are sau nu happy end! Acest lucru depinde numai de tine, de modul in care vei sti sa-ti joci rolul, de evolutia ta pe scena.  Sa nu iti fie frica. Esti mereu pe scena, uneori in monolog alteori intr-un dialog sau doar in simpla miscare scenica tacuta si cu atat mai plina de sens. In sala va fi mereu intuneric si nu vei sti cati se uita la tine, daca te admira sau zambesc…si nici nu conteaza. Evolutia este a ta, ei sunt doar spectatori. In anumite perioade vei fi singur iar alteori aglomeratia de pe scena te va sufoca, E normal oricum ar fi. Evolueaza si zambeste-ti sufletul! La final, te vei inchina frumos in fata Marelui Juriu si poate vei prima si o nota. Nu te gandi la nota, uneori un 5 e mai presus decat un 10. Iar corijenta nu inseamna decat poarta unei alte Experiente.

 

Te iubesc!

StareaDeTine

La inceput de An cu Inima Deschisa!

E seara, patul e facut dar cine sa se culce…si e normal sa fie asa. Mai este o zi si punem punct unui an pe care fiecare dintre noi il va tine minte prin ceva anume, sau asa ar fi frumos sa fie. Va fi cate un ceva din fiecare, un ceva bun, un ceva amar, un ceva hazliu si un ceva trist…inchidem bazarul unui an cu de toate pentru ca un moment, acel moment minunat sa ramanem doar noi cu noi, fiecare dintre noi cu propriul eu la o mica discutie ca de la Jiminy la Pinicchio si poate mai ales ca de la Pinocchio la Jiminy.

In mod ciudat sau poate nu, intotdeauna sau aproape intotdeauna sfarsitul anului ma “prinde”, si ador acest lucru, intr-o stare de euforie inexplicabila, de tonus molipsitor, de chef de viata, de rotire ascendenta, probabil una din acele mult dorite staridetine pe care desi nu le caut le doresc nespus. Din preajma Craciunului si pana la Anul Nou lumea parca este a mea…si asa si este . Atunci apar ideile, incep sa se faca planurile si un optimism inexplicabil ma cuprinde. M-au intrebat unii ce se intampla cu mine, daca am castigat cumva la Loto, daca imi e insarcinata sotia sau daca am gasit vreo mina de aur in subsolul blocului… Ei bine, nu…nimic din toate acestea nu cred ca s-au intamplat, desi mai este o zi in care nu se stie ce se poate intampla…doar sunt bucuros si aproape fericit.

Niciodata nu am inteles oamenii care se plang si caina de trecerea timpului. Pe cei mai multi ii surprind spunandu-le ca eu ma bucur nespus ca timpul trece pentru ca asa si trebuie sa fie si nu doresc nimanui ca timpul sa i se opreasca. E minunat sa treaca timpul asa cum trece el, repede sau incet, de-a valma sau clipa cu clipa , fir cu fir de nisip prin clepsidra iata aproape goala a lui 2011. Timpul fara Trecere inseamna Eternitate si desi poate nu ma mai sperie ideea ca e posibil sa fim vesnici mi se pare de folos determinarea unui punct, punct si virgula sau a punctelor de suspensie dupa ce timpul a trecut. Si viata se compune, in aceasta lume temporala atat de frumoasa, din aceste etape care se numesc Anul Nou.

Chiar ma gandeam astazi in tramvai, in timp ce mergeam spre casa, cat de terna ar fi viata fara Anul Nou. Ar parea ca totul e la fel, momentul bilantului ar trebui inventat, planurile de viitor ar trebui atent faurite intr-un timp sa zicem aleator.

E frumos cand vine Anul Nou si, indiferent de ceea ce a fost, e frumos ca pentru o clipa, acea clipa 00:00 devenim Oameni Noi odata cu Anul Nou. Avem fetele luminate, sau asa ar trebui sa fie, si speranta se citeste sau ar trebui sa se citeasca la unison in ochii si mai ales in sufletele noastre. Este unul din putinele momente de Unime cand omul, oamenii si Timpul se contopesc si la unison spera in mai bine. Daca am putea prelungi acea stare de exuberanta si speranta peste acea clipa, probabil am putea deveni nemuritori, vesnici prin spiritul nostru Comun. E unul din acele momente miraculoase pe care Dumnezeu cred ca ni le-a daruit, in care Cerurile si Inimile Oamenilor se deschid. Incercati sa observati maine la noul 00:00 (infinitul in persoana) cum aproape toti cei din jurul vostru si voi ridicati privirea in sus. E momentul unei rugaciuni colective aproape inconstiente si poate ca pentru explozia de multumire, speranta si bucurie a acelei clipe inca mai suntem aici si acum. Noi ne uitam la El plini de speranta si de bucurie si ii multumim si il rugam iar El plin de blandete ne mangaie sufletele si ne zambeste multumit de Opera Lui. Mai stim sa traim si sa credem si asta e tot ceea ce ne da sansa de a fi in continuare.
Inchei deja prea lunga mea stare cu povestea unui vis pe care nu am stiut cui sa i-l povestesc pentru a-i fi cumva de folos macar atat cat mi-a fost si mie. Este al doilea vis dupa cel cu StareaDeTine care mi-a dat increderea ca NU SUNTEM SINGURI, ca Cineva vrea sa ne spuna Ceva si in masura in care putem intelege este posibil ca o Minune sa se intample. Mi-e greu pentru ca nu vreau sa fiu socotit nici nebun, nici excentric si in general in nici un fel ci doar un om care la modul cel mai propriu si normal cu putinta a avut un vis. Asa ca il voi povesti cum se povestesc visele. A fost un vis cu o voce venita dintr-un cer negru cu o raza luminoasa care mi-a spus ceva de genul:”Deschideti Inima! Daca Acel Moment te va gasi cu Inima Deschisa, Tu vei fi intre cei Alesi, Tu te vei Mantui!”
Ciudat este faptul ca mie pana la acest vis nu prea mi-a fost clar ce este in fapt Mantuirea, desi am cautat nu pot spune ca mi-am dat seama cam cum va fi cu Judecata de Apoi si cu faptul ca unii vor trece fara Judecata, Vamile Vazduhului iar altii vor fi judecati pentru faptele lor , incluzand aici si gandurile si intentiile. Dupa acest scurt vis lumina parca a patruns in mintea si poate mai ales in sufletul meu si am inteles ca visul cu StareaDeTine nu a fost intamplator si acest Nou Vis al meu nu e decat o confirmare si sa spunem o Norma Metodologica Divina de aplicare pentru obtinerea StariiDeTine. Ei bine , da, cred si rog teologii, psihologii, filosofii si orice alt cititor sa imi confirme sau nu, cred ca se vor mantui si se vor inalta cei care la Acel Moment cand Timpul Daruit se va apropia de Sfarsit,  vor avea inima cu adevarat deschisa , astfel incat Imparatia Cerurilor, cum noi o numim, sa poata patrunde in sufletul curat si curatat al inimii deschise.
Cred ca in Acel Moment Imparatia va deveni una cu Omul pe care Dumnezeu il asteapta , si astfel e de inteles de ce Iisus vorbeste de pocainta chiar si in ultimul moment, in ultima clipa , aceasta insemnand recunoasterea tuturor greselilor constiente sau inconstiente , iertatarea a toti si toate si poate mai ales iertarea, acceptarea si impacarea proprie , cea care aduce linistea si pacea sufletului. Si nici unele dintre aceste lucruri nu se pot infaptui fara ca inima sa fie deschisa, dispusa sa accepte Totul, sa se smereasca , sa ierte si sa se ierte pentru ca mai apoi sa se impace si sa se Inalte.
De acum Totul sta in puterea noastra de a ne tine inima cat de mult deschisa, acest lucru implicand desigur acceptarea existentei iubirii si urii deopotriva, a bucuriei si tristetii, a compasiunii si invidiei, a fericirii si nenorocirii ca o stare de Gratie si Pura Normalitate Divina, ca Ocazii de a arata Creatorului Nostru ca stim sa invatam, ca am intels ca Totul este un Antrenament Minunat si mai ales ca Onoram din Adancul Fiintei Noastre toate Starile Daruite pentru ceea ce eu incerc sa numesc sperand ca nu imi fac pacate, Mantuirea si Inaltarea Noastra.
Sa aveti un 00:00 plin de Speranta, Credinta si Putere, Un An Nou de care sa va aduceti cu drag aminte format din fire fine din nisipul Timpului Daruit fiecaruia dintre noi in aceasta Minunata Calatorie.

Cu drag , cu bine si imbratisarea sufletului,
StareaDeTine

De jos in sus de-a busilea…

Priveam acum o zi sau doua un pitic…un pitic de om. Voia sa urce niste trepte. A stat putin, a tremurat, a indoit putin genunchii si a ridicat un piciorus. L-a pus inapoi repede. A mai stat putin si s-a clatinat. Apoi s-a lasat in fata , s-a sprijinit cu manutele de o treapta si a urcat, a trecut apoi la urmatoarea si tot asa…totul intr-un gest reflex perfect natural. Cel mai greu a fost sa treaca de ultima treapta pentru ca nu mai avea sprijin. A stat asa, cu fundul in sus si capul in jos si s-a gandit. Apoi incet incet s-a dat pana la balustrada si tremurand s-a sprijinit de ea si s-a indreptat. Ultimul pas a fost o adevarata victorie. Arta unei intregi Evolutii. S-a intors spre mine invingatoare si a zambit. Nu m-am putut abtine sa nu o aplaud. A mai urmat un mom ent ciudat care mi-a dat de gandit. Coborarea. Coborarea a fost haotica, adevarata cadere ancorata de bratul meu. Cu frica, cu panica, ceva lipsit de normalitate.
Desigur, concluzii simple pe care noi cei “mari”ar trebui sa le stim deja:
- starea naturala este cea de urcare
- urcarea este grea, anevoiasa dar plina de satisfactii
- din pacate urcarea presupune in sine si coborarea, iar normalitatea coborarii nu poate fi definita. Coborarea este normala doar pentru ca se intampla, numai ca din pacate nu suntem niciodata pregatiti pentru ea. Nu avem instinctul coborarii.
Lucrurile raman frumoase, interesante si la locul lor.

Cu drag,
StareadeTine

Invatatura unui calugar

Un fragment dintr-un mesaj primit pe mail. Mi-a placut mult linistea din spatele cuvintelor si am zis ca vreau sa o impartasesc cu voi.

Cu drag,

StareaDeTine

 

L-am intrebat cum se produc vindecarile, ce se intampla cand cineva vine la el.

”Eu, omul nu ma gandesc ca as avea ceva de facut, eu ma deschid si las Sfantul Duh sa curga prin mine.Nu intreb niciodata omul de ce a venit la mine,ce problema are, ii simt doar sufletul cat de greu ii este, si apoi ma rog.Atat fac- ma rog impreuna cu el.Si ii spun ca este o mare bucurie atunci cand doi se strang in numele Lui ca atunci si El este cu noi.Pentru mine este o binecuvantare cand cineva imi deschide usa chiliei.Eu nu privesc omul intrand la mine ci pe Dumnezeu in om patrunzand in chilie.

La sfarsit simt cum omul este mai usor, mai senin.Eu nu trebuie sa stiu ce greutate purta el, Dumnezeu stie, imi pastrez doar sufletul deschis si ma rog din toata inima mea.Deci totul este rugaciunea noastra catre Dumnezeu, uneori ii tin mainile in ale mele, alteori le pun pe crestetul capului.Uneori simt ca este nevoie sa mai vina, alteori stiu ca lucrarea s-a facut. Si miracolul pentru mine nu il numesc vindecare, il numesc trezirea omului in Dumnezeu.”

L-am intrebat de ce intr-o multime agitata, tensionata, nervoasa imi era mai greu sa ma rog si mi-a raspuns :

“Atat timp cat il privesti pe Dumnezeu ca fiind in afara ta, o sa si gasesti motive tot in afara ta.Cauza nu sunt cei din jur ci cum il privesti tu pe Dumnezeu.Daca ai credinta nestramutata ca El este in tine, realizezi ca nimeni nu poate sta intre tine si Dumnezeu.Ca sa te rogi cobori in tine, inchizi ochii si in inima ta o sa gasesti linistea.Acolo te asteapta Dumnezeu.Mintea este prima care fie se deschide si prin gandurile tale ii lasa pe El sa se manifeste in tine, sau tot mintea este cea care te impiedica.Mintea tese labirinturi si uneori se pierde in propria ei tesatura.Daca lasi iubirea din inima ta sa iti scalde mintea, o sa vezi cum gandurile tale isi gasesc singure drumul catre Cer.”

L-am intrebat de ce se agitau, se luptau oamenii ca sa ajunga sa ia Lumina:
”Te lupti sa ajungi mai aproape de Dumnezeu cand ai o teama in tine, o neliniste,o indoiala in ceea ce priveste relatia ta cu Dumnezeu.Atunci intotdeauna gasesti ca mai ai ceva de facut, nu ai facut destul, mai exista inca si acel ceva o sa iti aduca apropierea, si cauti si cauti neincetat.Dar daca te opresti din zbucium, din framantare, din cautare, iti dai voie sa il descoperi in tine.Poti trai o intreaga viata preocupat sa il cauti in afara ta, dar nu cauti unde trebuie.Lupta exterioara este un semn al luptei din sufletul acelor oameni,aspiratia lor, nazuinta lor, cautarea lor, si acela e modul in care o reflecta.”

L-am intrebat cum dupa ore petrecute in picioare, intr-o pozitie in care nu puteai nici sa te intorci, el nu dadea nici un semn de oboseala si nu numai aceasta, in jurul lui oamenii erau foarte linistiti, calmi.Raspandea o vibratie de pace in jur care linstea multimea.

“Oboseala vine din lupta fiintei cu viata.Cand te opui vietii, judecand, criticand, maniindu-te, pierzi viata din tine si obosesti, si este si normal pentruca mergi contra curentului.Iubirea, este curgerea vietii.Pacea, linistea, se obtin cand lasi viata sa curga prin tine si nu mai opui rezistenta la ceva”.

Si m-a intrebat:”ai obosit vreodata in timp ce te bucurai, in timp ce iubeai, in timp ce te rugai?Atunci te lasai purtata de curgerea vietii, nu opuneai rezistenta.Atunci te deschideai prin inima.Obosesti cand cauti cu mintea, inima nu te oboseste vreodata.Si mintea cauta neincetat, mereu gaseste altceva de care sa se agate, dar in esenta mintea isi cauta linistea.

Deci lupta nu este intre noi si cei din jur, sau intamplarile din viata, ci este intre noi si noi, acea lupta interioara este cea care epuizeaza.”

L-am intrebat cum poti sa iesi din aceasta zbatere, pendulare:

“Nu trebuie sa te zbati ca sa iesi, pentru ca te afunzi si mai rau.Si vine o vreme cand intelegi ca nu e necesar sa te zbati, ca totul se intampla de la sine, intelegi ca viata curge lin, nu este o stradanie.Lupta are loc pana cand se coboara aceasta intelegere, aceasta pace. Nu fugi dupa Dumnezeu, stai linistit si lasa-l sa se exprime prin tine”.

L-am intrebat cum a ajuns el la aceasta stare de pace, in opinia mea de iluminare, si mi-a spus ca s-a rugat catre Dumnezeu sa il lumineze ca sa poata darui la cei din jur, dintr-o credinta ferma ca cererea sa este auzita si indeplinita, si apoi s-a lasat purtat de valurile vietii, s-a deschis si i-au venit rugaciunile pe care le simtea cu sufletul.Nu s-a indoit nici un moment si rugamintea sa la Dumnezeu era sa ii dea acest har de a darui atat timp cat traieste pe acest pamant. Acesta considera ca fiind cea mai mare binecuvantare, bogatia inimii.

I-am spus ca in opinia mea biserica s-a indepartat de creinciosi, a pierdut legatura,si intr-un fel a interupt legatura intre Cer si Pamant, in conditiile in care ei aveau puterea sa o consolideze.

“Biserica este o institutie alcatuita tot din oameni.Si omul s-a indepartat de aproapele sau.Si aceasta din teama.Teama de a nu se pierde invataturile, de a le pastra nealterate,din frica aceasta si-au concentrat atentia doar pe invatatura si au uitat de ce este mai important-cei carora li s-a adresat Christos prin invataturile sale.Iisus nu a vorbit ascuns, doar Apostolilor, el a iesit in lume.Dar si in Biserica sunt oameni si oameni.

Ce poti face tu ca om este sa studiezi Cuvantul Intemeietorului, sa il simti, sa citesti si sa alegi acele rugaciuni pe care le simti cu Sufletul, pentruca daca doar le rostesti fara suflet, ele sunt doar sunete goale.Prin rugaciune omul se inalta prin Cuvant care este fapta, prin gand si prin traire.Acestea trei trebuie sa mearga impreuna ca sa te inalte.Nu e datoria noastra sa ii judecam pe semenii nostri, asa scrie si in carti sa nu judecam, noi folosim piatra de temelie, invatatura si ne gasim singuri calea prin care vorbim cu Dumnezeu.”

Mi-a spus ca este foarte important sa ascult tacerea.

”Cauta tacerea, nu urmari sirul cuvintelor mele,asculta-l pe Dumnezeu in tacerea mea.”

Si de cate ori se oprea din vorbit, stateam cu ochii inchisi si auzeam, simteam sunetul unui falfait de aripi, si vedeam ca un glob imens de lumina deasupra capului lui.

Aceasta fiinta se adresa cu un respect deosebit pentru toti cei din jur, cu veneratie, l-am intrebat ce simte el cand vorbeste cu un om:

“Eu cand vorbesc cu un om, il privesc pe Sfantul Duh in el.Sa fii lipsit de respect la adresa unui om este ca si cum ai fi lipsit de respect in fata tronului lui Dumnezeu.Nu e suficient sa il vezi pe Dumnezeu intr-un inger sau in Fiul Sau, uita-te in jur si descopera-l aici.

Rosteste fiecare cuvant cu respect, rar, nu te grabi sa vorbesti.Cuvintele sunt alcatuite din Duhul Sfant, si cand vorbesti cu un om, vorbeste rar si cu respect, stiind ca in acel moment Duhul Sfat se manifesta prin tine in lume.Lasa ca fiecare cuvant sa vina din sufletul tau, simte-l inainte sa il rostesti, doar asa el va atinge sufletul celui caruia i te adresezi.Ceea ce spui tu daca este lipsit de lumina sufletului tau va trece intr-un cotlon al mintii, si mintea va uita, daca ceea ce rostesti vine din suflet, acel om va pastra in sufletul lui nu ceea ce eu sau tu am rostit, ci amintirea bucuriei sufletului lui.”

La plecare doream din suflet sa ii daruiesc ceva, nu stiam ce, ma framantam, si mi-a raspuns la intrebarea mea nespusa spunandu-mi sa fac asupra lui semnul crucii si sa il binecuvantez.Ma gandeam cum pot eu omul sa fac acest gest asupra lui aflat parca in aceasta lume dar neapartinand ei si mi-a explicat:”cand faci ceva cu toata inima lasi puterea celesta a Sfantului Duh sa coboare prin tine, omul nu binecuvanteaza cu puterea omului ci cu cea a Duhului, si in fata Sa toti suntem egali.”

Fiintele iluminate pasesc printre noi, nestiuti, simpli, se simte doar adierea lumilor celeste la trecerea lor prin viata noastra.”

Sursa: necunoscuta, e-mail

Pelerinele

Am ceva vreme de cand ma gandesc , uitandu-ma in jur, dar si in mine, despre Ipostaze. Ipostazele caracterizeaza intr-o masura mai mare sau mai mica neliniaritatea evolutiei noastre. Avem o evolutie electrocardiogramica tocmai datorita ipostazelor in care ne regasim in evolutia noastra. Sunt ipostazele de inteles intr-o masura, si anume in masura in care sunt de inteles mastile pe care ni le punem. Pentru ca fiecare ipostaza are masca ei. E un fel de pelerina ce se asrteaza perfect cu un anumit fel de masca. Sunt multe, spun eu, din pacate , pelerinele pe care ni le alegem, mai mult sau mai putin voit in diferitele momente ale zilei , in diferitele momente ale vietii. Spun din pacate pentru ca nu stiu de ce cred ca odata inlaturate ipostazele de fiu, prieten, sot, angajat, sef, simplu cetatean sau mare demnitar ramanem goi, ramanem Oameni. Ne putem da abia atunci seama ca nu am jucat decat un rol, ca nu am facut decat sa imbracam diferite pelerine, sa schimbam nenumarate masti iar in spate am ramas doar noi, micutii si cu totul atat de frumosii si simplii Omuleti Gopo. Tropaim asadar in zeci, sute sau poate mii de ipostaze diferite si nunatate care mai de care neintuind cat de deajuns este simpla si singura ipostaza posibila si impcata: cea de OM.

Cu drag,

Starea de Tine