Despre Sufletul Curat

Venit în dar de la Dumnezeu, Sufletul nu poate fi inițial decât curat, neprihănit.  Ceea ce eu târziu am înțeles este că în fond nimic nu este al meu…sunt doar să zicem…vremelnicul folositor,  utilizator al celor în dar primite pentru viața pământeană.  Prinde deci sens a spune și înțelege de ce trebuie să te bucuri de darurile primite, între care Sufletul este probabil cel mai important, dar mai ales în privința Sufletului trebuie să avem grijă pentru că la Sfârșitul Zilelor va trebui să i-l înapoiem Dăruitorului. Și cum poți să cutezi a înapoia un Dar atât de frumos și de mare preț într-o stare de mizerie fără de seamăn,  întinat și ponosit și vai de el. A venit la tine pur și curat pentru a-ți da Darul Simțirii pentru a-ți păstra legătura cu Creatorul tău,  și după o viață de care doar tu ești responsabil, i-l întorci celui mai bun Prieten al tău într-o stare aproape de nerecunoscut: murdar,  obosit, flămând și pribeag. Și atunci încearcă să dai și un alt sens, interior și exterior cuvintelor Fiului lui Dumnezeu când spunea:

Zis-a Domnul: Când va veni Fiul Omului întru slava Sa și toți sfinții îngeri cu El, atunci va ședea pe tronul slavei Sale. Și se vor aduna înaintea Lui toate neamurile și-i va despărți pe unii de alții, precum desparte păstorul oile de capre. Și va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Lui: Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, moșteniți Împărăția cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și Mi-ați dat să beau; străin am fost și M-ați primit; gol am fost și M-ați îmbrăcat; bolnav am fost și M-ați cercetat; în temniță am fost și ați venit la Mine. Atunci, drepții Îi vor răspunde, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând și Te-am hrănit? Sau însetat și Ți-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin și Te-am primit, sau gol și Te-am îmbrăcat? Și când Te-am văzut bolnav sau în temniță și am venit la Tine? Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă: Întrucât ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei preamici, Mie Mi-ați făcut. Atunci va zice și celor de-a stânga: Duceți-vă de la Mine, blestemaților, în focul cel veșnic, care este pregătit diavolului și îngerilor lui. Căci flămând am fost și nu Mi-ați dat să mănânc; însetat am fost și nu Mi-ați dat să beau; străin am fost și nu M-ați primit; gol, și nu M-ați îmbrăcat; bolnav și în temniță, și nu M-ați cercetat. Atunci vor răspunde și ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniță și nu Ți-am slujit? El însă le va răspunde, zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu ați făcut unuia dintre acești prea mici, nici Mie nu Mi-ați făcut. Și vor merge aceștia la osândă veșnică, iar drepții la viață veșnică.(Ev. Matei 25, 31-46).

Trebuie să facem acest efort în a înțelege că atunci când Iisus le-a vorbit aievea, în față, Apostolilor și tuturor celor ce-L urmau, El le vorbea atât de cele văzute cât și de cele nevăzute, le vorbea atât de faptele pe care cu ajutorul trupului și a minții le înfăptuim cât și de cele ale Sufletului cu care odată vom fi chemați înapoi la Împăratul Ceresc, Mangâietorul, Duhul Adevărului și Dătătorul de Viață.

Și atunci vom înțelege altfel și Fericirile http://doxologia.ro/fericirile-explicate-pe-intelesul-tuturor și vom înțelege altfel Evanghelia care ne spune:

„13.Şi aduceau la El copii, ca să-Şi pună mâinile peste ei, dar ucenicii certau pe cei ce-i aduceau.14.Iar Iisus, văzând, S-a mâhnit şi le-a zis: Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci a unora ca aceştia este împărăţia lui Dumnezeu.15.Adevărat zic vouă: Cine nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil nu va intra în ea.16.Şi, luându-i în braţe, i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei.”(Sfânta Evanghelie după Marcu 10, 13-16)

Și ce să înțelegem oare din toate acestea și multe altele în afara faptului că sufletul trebuie să îl păstrăm ori să îl aducem la puritatea inițială, la puritatea cu care a venit la noi , cu noi și în noi. Și să înțelegem că, deși poate am neglijat și am întinat prin lipsa noastră de grijă copilul-suflet al nostru, nu este totul pierdut și îl putem însănătoși prin toate ale Fericirilor, prin pocăință, smerenie, milostenie, bunătate și lepădarea de toate cele nefolositoare darurilor primite: sufletul, trupul și mintea, cele ce ne compun pe noi și care daruri primite de la Întemeietorul nostru trebuie să le îngrijim și să le prețuim și pe cât posibil să le creștem și îmbunătățim.

Și tu cum ești? Cum îți e Sufletul? dar Trupul tău cum este? Iar Mintea, Spiritul tău…în ce stare o ai?

Și iată cum Sfânta Treime-Tatăl, Fiul și Duhul Sfânt care au participat în Treime și la alcătuirea ta dăruindu-ți Sufletul, Trupul și Spiritul/Mintea Ta , împreună te veghează și împreună te vor aștepta înapoi de unde ai plecat.

Îngrijește-te deci cu drag de toate darurile tale și nu uita că prin credință, pace, bunătate și smerenie pe toate câte le-ai primit pe toate le vei putea îngriji iar la Judecata de Apoi le vei avea cu tine în cea mai înaltă și frumoasă stare posibilă: Starea De Tine!

Fetița noastră! 10

E 07:45 , ziua 28 luna Ianuarie Anul 2020. Mai e putin, foarte putin si daca timpul nu are erori se cheama ca implinim 10 ani, pentru ca Noi3 asa cum ne-am numit de atunci incolo le implinim pe toate impreuna, chiar si anii.

E mult sau e putin, sunt anii nostrii si anii nostrii sunt si vor fi mereu cei mai frumosi ani, unicii ani pe care i-am avut, unicii ani pe care ii vom mai avea.

Acum 10 ani eram gâtuiti de emoție si cu siguranta multe din cate s-au petrecut atunci nici nu le mai stim. Tot ce a ramas de atunci e emotia, si da frica, frica de cum va fi, de ce vom face. Eu imi aduc aminte de mine, de starea mea, zambeam dar nu era zambetul meu, priveam mai mult in gol…nici nu ma mai gandeam la nimic, doar ma rugam sa fie totul bine si Iuby a mea care in mai putin de o ora avea sa se transforme in Mamy sa fie bine, si cea care a hotarat sa isi lase steluăța ei zglobie și să aterizeze in viețile noastre să aibă parte de tot ce e mai bun, un bun nedefinit pe care și acum , după 10 ani prefer doar să îl conturez în linii mari , lăsându-i Celui Mare atributul desăvârșirii pe care numai El îl are.

Au fost apoi 10 Ani minunați nu pentru că au fost ușori ci doar pentru ca am fost Noi3, cu soare, cu ploi, cu vânt și uneori furtună, cu unele zăpezi liniștite și întotdeauna cu minunatele noastre primăveri. Am tremurat și am țopăit împreună, am fost fericiți și triști impreună, ne-am descoperit încet încet unul pe altul si încă o mai facem pentru ca timpul și el își pune amprenta.

Gândul dimineții a fost – Cum va fi ziua de 28 Ianuarie 2030? La 20 de Ani! Pare atat de departe, si totusi uite cum am trecut prin 10 Ani! Va fi o dimineata, va fi un zambet si mai mult eu nu stiu cum va fi. Va fi bine pentru ca Noi3, indiferent cum va fi. Nu suntem stapani peste nimic, iar ceasul, ceasul este prietenul si inamicul nostru. Pentru Noi, pentru fiecare din noi luati separat este cum este, dar pentru Noi3 nu poate fi decat cel mai bun prieten pentru ca el ne scrie Povestea, pentru ca prin el trecand , asa, stransi in brațe nu ramanem decat Noi3, 3 inimi lipite, 3 suflete ce fac cat unul si linistea imbratisorilor noastre strabate Universul.

Vă mulțumesc Vouă, Fetelor mele pentru tot ceea ce sunteți si pentru tot ceea ce veți fi, pentru Experiența Unica pe care o traiesc clipă de clipă alături de voi, pentru Vouă Două și pentru Noi3.

După zece ani, imi place sa cred ca scrisul revine…zambesc din nou și îmi e drag…Vă sărut pe ochi și pe suflet si Vă Mulțumesc.

Cu Dragoste,

Eu-Taty

Rodul – fapte nu vorbe!

Dumnezeu ne vede doar inima si faptele. Si cum inima e foate greu de strunit si putini dintre noi reusesc sa isi curete in asa fel inima incat Dumnezeu sa o poata vedea , noua, MURITORILOR ne raman doar faptele.

V-ati gandit vreodata la un Dumnezeu surd si mut care doar vede si simte si pentru care vorbele sunt nimic. La inceput a fost Cuvantul si apoi am ramas noi iar cuvintele noastre nu se pot compara cu CUVANTUL LUI. Asa ca noi nu suntem veniti aici pentru cuvinte ci doar pentru fapte si pentru a simti curat. Atat, nimic mai mult. Asadar gandurile conteaza spre deloc iar cuvintele sunt doar vanare de vant. Fiecare dintre noi are o menire pe care in masura in care si-o descopera este nevoit sa o respecte iar in masura in care nu-si da seama de menirea lui trebuie sa si-o asimileze cu a semenilor.Orice alta atitudine, de asteptare, de rispire, de impacare isi primeste mai devreme sau mai tarziu pedeapsa.

Suntem pe aici doar ca sa ne nastem, sa traim si sa murim. Atat, scurt si clar.

Iar a trai inseamna a trece fara sa te tulburi si fara sa tulburi nimic, ca si cum nu ai exista.

Trebuie sa vezi ce ti s-a dat si sa faci ce poti face mai bine . Trebuie de timpuriu sa alegi si sa nu te afli undeva intre.

Vrei sa te dedici lui Dumnezeu, mergi la manastire si fa din asta VIATA ta.

Vrei in lume atunci mananca, roaga-te si iubeste si da rod iubirii tale. Rodeste cum stii ca poti rodi mai bine pentru ca fara rod esti undeva intre si acolo iti iei pedeapsa.

Trebuie sa faci cumva sa rodesti, oricum si orice intelegi prin asta si rodul tau sa i-l inchini si sa-i multumesti lui Dumnezeu pentru el.

Vezi ca nu apare rodul inseamnca ca nu esti pe calea corecte asa ca indreapta-ti privirea spre o alta cale, cauta si rodeste…orice intelegi prin acest lucru.

Iar la sfarsit si oricand cere-ti iertare in inima ta si aievea, pe cat iti sta in putinta, pentru ceea ce nu ai reusit sa rodesti sau pentru toata tulburarea pe care ai starnit-o. Apoi zambeste si taci .

Se zice ca avortul e un dar a civilizatiei, se zice ca a-ti cauta si a-ti alege 1000 de parteneri, sau a astepta la infinit printul sau printesa visurilor sunt posibilitati…in realitate sunt fiecare dintre ele si multe altele doar blesteme, antiroduri si virtuale pedepse.

Dumnezeu vrea sa ne vada simpli, traind, iubind, rodind cumva si apoi sfarsind in liniste. Pendularile de orice fel, stagnarea, vanarea de vant sunt doar atributele demonilor nostrii pe care din nepasare ii toleram pana ne pun la pamant.

 

Buța

Pe Buța o știm toți așa cum o știm. Odata o ucraineanca puternica și frumoasa, vrednica și hotarata, pusa mereu pe șotii, glume si sperieturi. Se povestește despre Buța cat era de frumoasa cand era fetiscana, cum toți flacaii se uitau dupa ea cand trecea calare pe calul murg prin sat.

http://www.youtube.com/watch?v=pR37SEqewD8

 

Noi o știm ca Buța care a avut atata grija de noi, care ne-a tinut pe toti jurul ei ca o cloșca, Buța care și-a aratat dragostea ei prin daruirea ei. I-a primit si ne-a primit pe toti cu drag, a impartit si ultima firmitura de paine cu cei ce i-au venit la masa. Pe mine Buța m-a invațat linistea, grija, echilibrul si impacarea. Tot timpul ne spunea sa avem grija unii de altii, sa ne impacam , sa ne iubim. Poalele in brau, sarmaluțele, blinelele, laptele cu cacao si painea cu unt si orice ne așeza Buța pe masa erau dragostea  ei simpla daruita noua. Niciodata nu o sa uit diminetile de vara cand Buța venea si ne-nvelea si deschidea ușa sa intre aerul proaspat…si ce dulce era somnul…

Apoi anii au trecut si cand Dumnezeu l-a luat pe Buțu la el, am vazut la Buța dragostea unei porumbițe ramase fara porumbelul ei. Atunci Buța s-a topit ca o lumanare și fara sa ne spuna a inceput sa aștepte si sa ne invețe pe toți ce inseamna dragostea, rabdarea, așteptarea si impacarea. Ne-a ținut in continuare in jurul ei dar pentru noi nu pentru ea. Sa continui sa iubesti un om 24 de ani dupa ce el nu a mai fost cu tine, sa traiești cu el in gand și-n rugaciune , sa vezi sclipirea de dor si de iubire din ochii ei cand vorba venea de Nelica a ei…ei bine asta e Iubirea Adevarata a unei femei fața de omul ei.

Acum Lumanarica a raspandit ultima  ei sclipire pe aceasta lume… Intr-o zi de toamna Buța si Buțu s-au luat din nou in brațe si oricat de greu ne este noua ei sunt impreuna din nou.Butu in costumul lui negru si frumos, cu vesta si butoni la camasa si cu zambetul lui larg a asteptat-o pe mireasa, pe femeia, pe porumbita lui cu un buchet imens de garoafe rosii si s-au luat din nou in brate si Buta l-a luat pe Butu din nou de brat si impreuna s-au intors ACASA. Sunt doi Bunici care de acolo de Sus cu voia Bunului Dumnezeu se uita la noi si zambesc. Si dupa ei ramanem noi , copii si nepotii si stranepotii si dorinta lor de a fi impreuna si a ne iubi unii pe altii si de a pastra sentimentul si legatura aceea de Familie care lor li se datoreaza.

Si la Craciunul care acusi va veni vom canta colinde si stiu ca vom plange ca Buța nu mai canta cu noi,  dar ea si Buțu vor canta din Cer zambind spre noi.

Sa-ți fie Buța țarana usoara si sa ne veghezi de acolo de Sus Calea!

Dumnezeu sa te Ierte si tu sa ne ierți pe noi.

 

http://www.youtube.com/watch?v=ZHrNe9WXBkE

 

Nanu

Nanu’ meu este un om linistit. Asa a fost toata viata. Un exemplu de modestie, de liniste si de seninatate. Asa l-am vazut eu pe nanu intotdeauna. Nanu meu a fost un om bogat , dar nu pentru ca avea mari averi sau multi bani ci pentru ca stia sa daruiasca. Demult, de prea mult timp nu am mai fost pe la nanu dar imi aduc aminte de momentele cu el. Avea un zambet rar, un zambet blajin pe care nu il vezi prea des la oameni. Cu buzele carnoase si nasul butucanos , cu ochii mereu zglobii si tristi parca deopotriva, cu alura lui inalta ce incerca sa se tina dreapta, cu parul frumos dat pe spate…asa era nanu…cu trasaturi clare, ferme si prietenoase in acelasi timp. Un DOMN cum imi placea mie sa-l definesc. Cand ma gandeam la Domni, Nanu era modelul. Imi aduc aminte cum in copilarie abia asteptam sa mergem la Nanu la colindat si mai ales la urat. Si ei parca abia ne asteptau. Zambetul lor dragostos, a nanilor nu cred ca o sa-l uitam. Nanu a avut o prezenta mai mult decat delicata si in acelasi timp esentiala parca in viata mea. A fost cel care m-a tinut in brate si prin care l-am cunoscut pe Dumnezeu pentru prima oara si ca o ironie a sortii, peste ani a fost cel care l-a retinut pe Preot sa plece din Biserica cand am intarziat la cununie. Au fost apoi anii copilariei cu vizitele noastre la Nanu, cu joaca mea la pianina si vizitele la catedra, in cabinet. Eu nu stiu cum a fost Nanu pentru altii dar pentru mine a fost si ramane un exemplu de stiinta a trairii, a trecerii frumoase prin viata. Am fost acum la Nanu. Era linistit , mai linistit decat de obicei. Acum Nanu a plecat sa se intalneasca cu Dumnezeul pe care l-a iubit si l-a slujit atat de mult, iubind, invatnad si dand pilda prin propria lui viata. O viata traita cu pasiune , cu desavarsita decenta si cu o eleganta pe care eu nu am mai vazut-o la prea multi dintre noi.

Sa-i fie tarana usoara si sufletul lui sa treaca fara rost de impiedicare Vamile Vazduhului!

Marturisesc ca…

Marturisesc ca …

Sunt nevrednic a sluji acestui Dumnezeu ce merge pana la jertfa suprema si pentru mine. Ma vad de cele mai multe ori neputincios in a-mi iubi fratele precum mi-a poruncit, coplesit fiind de iubirea de sine, care nu face altceva decat sa murdareasca haina sufletului meu…

Marturisesc ca…
Sunt neputincios in a-I slujii Domnului din toata inima, din tot cugetul si din tot sufletul meu. Incerc sa-I fiu alaturi ca si ceilalti ucenici, insa sunt prea mandru sa ma smeresc in fata fratilor, dupa cum mi-a poruncit…

Marturisesc ca…
Stau si privesc cum se roaga Tatalui Ceresc pentru noi toti si pacatele noastre, fara sa fac nimic. Cum plin de sudoarea ce se transforma in broboane de sange, plange, vazand ca jertfa Lui nu va fi pretuita cum trebuie. Caci nu-mi schimb viata, nici obiceiurile…

Marturisesc ca…
Ma simt mai rau decat Iuda, care cu gand viclean s-a indepartat de El. Caci el poate avea o scuza, necunoscand pe deplin Dumnezeirea Lui Hristos. Eu insa o cunosc! Si totusi Il vand zi de zi, cautand sa fac compromisuri de tot felul, pentru a trai cat mai bine…

Marturisesc ca…
Desi am fagaduit sa-I urmez Lui pana la sfarsitul vietii, ca si Petru, ma lepad de fiecare data cand incerc sa fac voia mea; lepadandu-ma de credinta ce o am ca sa nu smintesc pe ceilalti…

Marturisesc ca…
Departe fiiind de El, ma rusinez de ceilalti si urmaresc ca un spectator clipele in care este batjocorit de societatea „moderna” in care traim. Raman pasiv la orice acuzatie care I se aduce, neincercand nici macar sa ma rog sa-I ierte pe fratii mei pentru pacatul facut. Nici pentru mine nu cer iertare…

Marturisesc ca…
Ma cutremur la gandul ca sunt si eu o rana pe trupul Lui. Deoarece prin felul in care-mi traiesc viata, nu-I recunosc jertfa. Uit sa-I dau slava in tot timpul si in tot ceasul, caci sunt convins ca mi se cuvine tot ceea ce am. Si astfel nu voi recunoaste poate niciodata prezenta Lui in viata mea; intoarcerea mea – a fiului risipitor – pe care o asteapta, devine un vis rupt de realitate…

Marturisesc ca…
Sunt pricina pentru care sufera aceste chinuri. Iau eu nici macar nu privesc catre El cum se rastigneste si pentru mine; cautand sa alin suferinta mea cu bucuria impacari cu Dumnezeu. Inima imi ramane impietrita la vederea jertfei, caci ma gandesc ca nu merit sa sufar si eu, mie frica…

Marturisesc ca…
Atunci cand ma simt rastignit, nu privesc cu credinta in ochii Lui. Ci ma las coplesit de tristete, uitand ca pot fi „astazi” cu El „in Rai”. Caci noi pentru pacatele noastre suferim…

Marturisesc ca…
Frica mortii ma cuprinde cand vad ca inaintez in varsta, prietenii incep si „pleaca la Domnul”, iar puterile mele scad pe zi ce trece. Cu toate ca ar trebui sa ma incred in cuvantul ca acum moartea nu mai exista! Ca prin Invierea Lui, eu am posibilitatea de a revenii in sanul lui Avraam, precum saracul Lazar…

Marturisesc ca…
Mie greu sa cred in Inviere, ca sunt sub robia fricii de a ma prezenta in fata Lui la judecata. Voi fi singur si din pacate nu am ajuns sa-L iubesc; uit ca numai iubirea poate alunga frica! Dupa cum spunea si Sf. Antonie cel Mare; “acum nu ma mai tem de El, caci Il iubesc. Iar iubirea alunga frica”…

Marturisesc ca…
Desi incerc sa raman cu Mironositele langa crucea Lui, ma indepartez mereu de Golgota. Sunt slab in a demonstra cat de mult Il iubesc, si mai slab in a crede ca ma iubeste. Iubesc mai degraba fuga de responsabilitate, decat bucuria iertarii ce mi se ofera…

Marturisesc ca…
Incerc sa ma pocaiesc de pacatele facute, dar de cele mai multe ori nu las Harul Sfantului Duh sa lucreze in mine. Pocainta mie atat de superficiala, incat nu ma gandesc sa-mi schimb viata. Imi linistesc constiinta incercand sa fac ce trebuie dupa invatatura Bisericii. Raman intr-o stare de impietrire ce-mi cuprinde sufletul, lacrimi nu am sa-mi spal haina sufletului meu, iar iertarea ce mi-o daruieste mi se pare un drept al meu, nu o mila de-a Lui cu mine…

Marturisesc ca…
Adesea caut sa ma scuz pentru comportamentul meu, incercand sa dau vina pe altcineva. Este simplu sa ma uit la cei de langa mine, sa ma las in voia vietii, fara sa incerc a fi mai bun. Sunt las in a recunoaste cat de usor mi-a fost sa spun: „nu eu, ci…”

Marturisesc ca…
Mie greu sa traiesc dupa legea iubirii, caci ea presupune jertfe la care nu sunt pregatit sa ma supun…

Marturisesc ca…
Rugaciunea-mi este ca o povara de multe ori, ca nu cred in puterea ei decat cand am nevoie de ajutor. Traiesc dupa placul meu, nu dupa placul Lui!…

Marturisesc ca…
Am simtit de multe ori bucuria Invierii, insa nu am pastrat vie Lumina ce se coboara si in sufletele noastre in noaptea de Sfintele Pasti. Ea stingandu-se la prima adiere cu tristete, sau din lipsa uleiului in candela sufletului meu…

Cred si marturisesc ca va ajuta dorintei mele de a-I slujii (fiecare din noi Ii poate slujii de pe pozitia pe care se afla), incercarii mele de a-mi schimba viata prin pocainta, imi va ierta lepadarea si fuga de responsabilitate, ma va lua cu El in Rai…Caci nu-mi doresc altceva decat sa cred, sa ma rog, sa iubesc, sa rabd si sa iert. Din tot sufletul, din tot cugetul si cu toata puterea mea!

AMIN!

Arhim. Siluan Visan

sursa:http://www.crestinortodox.ro/editoriale/marturisesc-135535.html

Mic dictionar propriu

Postul = puterea Omului de a se ridica peste conditia primara animalica, posibilitatea de a-si infrange, chiar si cu caracter temporar, pofetele instictuale si de a-si demonstra siesi suprematia sufletului asupra mintii si trupului. Nu trebuie privit ca un edict, ceva ce trebuie facut,, ci ca un moment de ridicare si de intelegere a esentei sufletului daruit.Este momentul in care TU ca OM hotarasti sa iti abandonezi pentru un timp grija de a-ti satisface pofetele trupului si de a-ti desfata simturile, si de a te INGRIJI de SUFLET.

SUFLETUL, ceea ce probabil va ramane dupa ce trupul nu va mai fi o prioritate sau nu va mai fi, pare ca are cu totul alte trebuinte. Hrana SUFLETULUI nu are legatura cu mancarea ci poate mai ales cu gandurile bune si de multumire aduse spre el.Hrana Sufletului este compusa din cu totul si cu totul alte ingrediente. Iubirea, Buna Cugetare, Marturisirea, Mila dar nu cea superioara ci cea indatoritoare si sincera, Linistea,  Nejudecarea …iata doar cateva din acele alimente minunate pe care Sufletul le asteapta pentru a se intrema, pentru a-si recapata stralucirea, pentru a creste si a ne incalzi cu blandetea flacarii Lui.

Primenirea sufletului nu pare sa aiba legatura cu apa si sapunul ci mai ales cu eliberarea de tot ce e negativitate.Daca postind nu reusim sa zambim, nu reusim sa avem o lumina frumoasa pe chip, eu cred ca doar incercam sa postim, dar in fapt neintelegand rostul postului mai rau ne facem. De aceea este atat de greu de postit in zilele noastre si in mediul in care fiecare ne regasim zilnic. Cu atat mai de apreciat sunt cei ce reusesc chiar si pentru periioade foarte scurte sa o faca. Postul inseamna ganduri bune sau zero ganduri, inseamna relaxare si detasare, inseamna meditatie in seninatate, inseamna tacere si zero parere, inseamna liniste interioara ce in final emana spre exterior si mai presus de toate inseamna Respect si IUBIRE pentru Toti si Toate. 

Pacatul = tot ceea ce creeza dependenta in plan fizic. Toate lucrurile de la care nu ne putem abtine fie si chiar temporar. Este victoria trupului asupra Sufletului. A nu se intelege ca intre Trup si Suflet se da vreo lupta, sau ar trebui sa se dea o lupta, desi din PACATE cam asa este pentru cei mai multi dintre noi , dar sa nu uitam ca mai intai a fost Cuvantul, Vointa, Darul. Inainte de a deveni Trup am fost Suflet, iar dupa ce nu vom mai fi Trup tot Suflet vom ramane. Venim si plecam ca Suflete deci a aseza ambalajul deasupra continutului , iata poate ca acesta este pacatul. Pacatul nu este neaparat Rau  ci este o cale de a experimenta neputinta. Gasirea mijloacelor de a armoniza Trupul cu nevoile Sufletului inseamna REGASIREA NOASTRA, momentul in care intelegm si reusim sa ne tratam ca un TOT, ca o parte a tot ceea ce este intelegand natura noastra DIVINA.

Am avut mai de mult un gand, revelatie, simtire…numiti-o cum doriti. Cred ca multi dintre noi am avut-o. Trupul nostru e un PALAT, un TEMPLU, o CATEDRALA in care DUMNEZEU a asezat o PARTE din EL. Momentul in care prin ceea ce facem si vorbesc aici de cele ce tin de noi, ne transformam TRUPUL intr-o cocioaba inseamna ca l-am pus pe DUMNEZEU sa locuiasca acolo. Si din PACTE facem acest lucru mult prea des.Uneori fara voia noastra dar cu atat mai laudabil Palatul, templu, Catedrala pare ca se darama. Trupul nostru se perimeaza, starea sanatatii trupesti se deterioreaza. faceti atunci din Trup o mica Bisericuta de Lemn, o casa de chirpici bine primenita. Puneti o Icoana in El si va ramane ceea ce trebuie sa fie.

De aici vine si POCAINTA.

Pocainta= puterea OMULUI de a RENASTE. De a se REGASI recunoscand in primul rand in fata LUI ca a gresit Calea, urmata de manifestarea Vointei Lui de a merge pe o Alta Cale , una plina de armonie , lumina si intelegere.

Acum imi vine in minte acea expresie cu „Incurcate sunt Caile Domnului” si asa si este. Pentru ca ceea ce ieri parea a fi CALEA CEA BUNA, in urma experientei traite poti constata maine sau chiar ACUM ca nu e tocmai asa. Pana acum un minut am avut Credinta ca acea Cale Buna e ca o autostrada , dreapta si larga, in care ai mult loc de a face depasiri si eschive. Ca e o Cale Luminata cu mii si mii de becuri, o Cale bine marcata pe care inscriindu-te nu te mai poti rataci. Tii volanul si apesi acceleratia. Ei bine ACUM imi dau seama ca e posibil sa nu fie asa.Singura asemanare cu autostrada este ca nu prea ai cale de intoarcere. E cu SENS UNIC. CALEA e posibil sa fie o cararuie nebatatorita printr-o padure luxurianta sau printr-un codru des, intunecos. Pe aceasta CALE esti doar TU si EL. EL este in TINE , este SUFLETUL TAU iar TU esti in MINTEA TA. Momentul in care TU te ratacesti de EL este cel in care ai pierdut CARAREA, POTECA. Din pacate CARAREA  e unica dar Fericirea este ca oricand poti reveni la EA. Poti reveni pentru ca EL te va astepta acolo. Vei rataci o vreme , poate chiar vei iesi din CODRU si vei gusta din placerea CAMPULUI INFLORIT si este bine sa faci si acest lucru pentru a intelege ca acest CODRU e finit numai ca tu trebuie sa iesi din CODRU impreuna cu EL care te asteapta acolo pe POTECA. Va trebui mai devreme sau mai tarziu sa te intorci in CODRU si sa mergi spre luminita care abia mai palpie. Slabit si bolnav EL te va astepta ACOLO unde l-ai lasat, acolo pe POTECA voastra. El fara TINE se stinge, pentru ca VOI sunteti UNA, iar EL fara TINE se STINGE. Cand intelegem ca nici NOI fara EL nu reprezentam mare lucru, ca Gandurile noastre sunt NIMIC fara GLASUL SUFLETULUI atunci EL este la LOCUL LUI. Se APRINDE din NOU, se primeneste si zambeste frumos si IMPREUNA ne RELUAM CALEA pe POTECA NOASTRA spre acea PAJISTE INFINITA.

Sa avem deci grija de EL ca si de NOI si luandu-l mereu inapoi in interiorul nostru de acolo unde vremelnic l-am uitat sa il primenim frumos, sa il ospatam cu gandurile cele bune iar EL mangaindu-ne cu simtirile cele ce ne dau caldura ne va ARATA si LUMINA din nou CARARUIA NOASTRA.

 

Cu drag,

Starea De Tine

Viata este asa cum este ea!

Nu te supara si nu te razvrati! Nimeni nu te va intelege si nici nu ar avea de  ce. Daca vei privi atent in sufletul tau iti vei da seama ca nici El, sufletul tau nu te va intelege.Nimeni si nimic nu este creat si nu evolueaza spre necaz, suparare sau razvratire. Totul este doar creatie, progres si evolutie, chiar daca in momentele noastre, de altfel foarte normale de cadere, uneori nu mai putem vedea. Respira atunci, inchide ochii si vei intelege ceea ce incerc sa iti spun.

Un om moare si altul se naste! Asa este viata. Este asa cum este. Ea poate nu a fost dintotdeauna asa, ori daca a fost altfel poate nu se chema Viata. Se chema Eden sau Rai , dar noi am hotarat sa venim aici pentru a trai experienta absoluta numita Viata!

De aceea mai spun inca o data. Nu te supara si nu te razvrati! Traieste tot ceea ce iti este dat sa traiesti ca pe un film in care tu esti actorul principal. Fa tot ceea ce poti pentru a-ti juca roul asa cum simti tu ca este scris Scenariul. Scenariul a fost scris special pentru tine. Si nu te gandi ca filmul acesta are sau nu happy end! Acest lucru depinde numai de tine, de modul in care vei sti sa-ti joci rolul, de evolutia ta pe scena.  Sa nu iti fie frica. Esti mereu pe scena, uneori in monolog alteori intr-un dialog sau doar in simpla miscare scenica tacuta si cu atat mai plina de sens. In sala va fi mereu intuneric si nu vei sti cati se uita la tine, daca te admira sau zambesc…si nici nu conteaza. Evolutia este a ta, ei sunt doar spectatori. In anumite perioade vei fi singur iar alteori aglomeratia de pe scena te va sufoca, E normal oricum ar fi. Evolueaza si zambeste-ti sufletul! La final, te vei inchina frumos in fata Marelui Juriu si poate vei prima si o nota. Nu te gandi la nota, uneori un 5 e mai presus decat un 10. Iar corijenta nu inseamna decat poarta unei alte Experiente.

 

Te iubesc!

StareaDeTine

La inceput de An cu Inima Deschisa!

E seara, patul e facut dar cine sa se culce…si e normal sa fie asa. Mai este o zi si punem punct unui an pe care fiecare dintre noi il va tine minte prin ceva anume, sau asa ar fi frumos sa fie. Va fi cate un ceva din fiecare, un ceva bun, un ceva amar, un ceva hazliu si un ceva trist…inchidem bazarul unui an cu de toate pentru ca un moment, acel moment minunat sa ramanem doar noi cu noi, fiecare dintre noi cu propriul eu la o mica discutie ca de la Jiminy la Pinicchio si poate mai ales ca de la Pinocchio la Jiminy.

In mod ciudat sau poate nu, intotdeauna sau aproape intotdeauna sfarsitul anului ma „prinde”, si ador acest lucru, intr-o stare de euforie inexplicabila, de tonus molipsitor, de chef de viata, de rotire ascendenta, probabil una din acele mult dorite staridetine pe care desi nu le caut le doresc nespus. Din preajma Craciunului si pana la Anul Nou lumea parca este a mea…si asa si este . Atunci apar ideile, incep sa se faca planurile si un optimism inexplicabil ma cuprinde. M-au intrebat unii ce se intampla cu mine, daca am castigat cumva la Loto, daca imi e insarcinata sotia sau daca am gasit vreo mina de aur in subsolul blocului… Ei bine, nu…nimic din toate acestea nu cred ca s-au intamplat, desi mai este o zi in care nu se stie ce se poate intampla…doar sunt bucuros si aproape fericit.

Niciodata nu am inteles oamenii care se plang si caina de trecerea timpului. Pe cei mai multi ii surprind spunandu-le ca eu ma bucur nespus ca timpul trece pentru ca asa si trebuie sa fie si nu doresc nimanui ca timpul sa i se opreasca. E minunat sa treaca timpul asa cum trece el, repede sau incet, de-a valma sau clipa cu clipa , fir cu fir de nisip prin clepsidra iata aproape goala a lui 2011. Timpul fara Trecere inseamna Eternitate si desi poate nu ma mai sperie ideea ca e posibil sa fim vesnici mi se pare de folos determinarea unui punct, punct si virgula sau a punctelor de suspensie dupa ce timpul a trecut. Si viata se compune, in aceasta lume temporala atat de frumoasa, din aceste etape care se numesc Anul Nou.

Chiar ma gandeam astazi in tramvai, in timp ce mergeam spre casa, cat de terna ar fi viata fara Anul Nou. Ar parea ca totul e la fel, momentul bilantului ar trebui inventat, planurile de viitor ar trebui atent faurite intr-un timp sa zicem aleator.

E frumos cand vine Anul Nou si, indiferent de ceea ce a fost, e frumos ca pentru o clipa, acea clipa 00:00 devenim Oameni Noi odata cu Anul Nou. Avem fetele luminate, sau asa ar trebui sa fie, si speranta se citeste sau ar trebui sa se citeasca la unison in ochii si mai ales in sufletele noastre. Este unul din putinele momente de Unime cand omul, oamenii si Timpul se contopesc si la unison spera in mai bine. Daca am putea prelungi acea stare de exuberanta si speranta peste acea clipa, probabil am putea deveni nemuritori, vesnici prin spiritul nostru Comun. E unul din acele momente miraculoase pe care Dumnezeu cred ca ni le-a daruit, in care Cerurile si Inimile Oamenilor se deschid. Incercati sa observati maine la noul 00:00 (infinitul in persoana) cum aproape toti cei din jurul vostru si voi ridicati privirea in sus. E momentul unei rugaciuni colective aproape inconstiente si poate ca pentru explozia de multumire, speranta si bucurie a acelei clipe inca mai suntem aici si acum. Noi ne uitam la El plini de speranta si de bucurie si ii multumim si il rugam iar El plin de blandete ne mangaie sufletele si ne zambeste multumit de Opera Lui. Mai stim sa traim si sa credem si asta e tot ceea ce ne da sansa de a fi in continuare.
Inchei deja prea lunga mea stare cu povestea unui vis pe care nu am stiut cui sa i-l povestesc pentru a-i fi cumva de folos macar atat cat mi-a fost si mie. Este al doilea vis dupa cel cu StareaDeTine care mi-a dat increderea ca NU SUNTEM SINGURI, ca Cineva vrea sa ne spuna Ceva si in masura in care putem intelege este posibil ca o Minune sa se intample. Mi-e greu pentru ca nu vreau sa fiu socotit nici nebun, nici excentric si in general in nici un fel ci doar un om care la modul cel mai propriu si normal cu putinta a avut un vis. Asa ca il voi povesti cum se povestesc visele. A fost un vis cu o voce venita dintr-un cer negru cu o raza luminoasa care mi-a spus ceva de genul:”Deschideti Inima! Daca Acel Moment te va gasi cu Inima Deschisa, Tu vei fi intre cei Alesi, Tu te vei Mantui!”
Ciudat este faptul ca mie pana la acest vis nu prea mi-a fost clar ce este in fapt Mantuirea, desi am cautat nu pot spune ca mi-am dat seama cam cum va fi cu Judecata de Apoi si cu faptul ca unii vor trece fara Judecata, Vamile Vazduhului iar altii vor fi judecati pentru faptele lor , incluzand aici si gandurile si intentiile. Dupa acest scurt vis lumina parca a patruns in mintea si poate mai ales in sufletul meu si am inteles ca visul cu StareaDeTine nu a fost intamplator si acest Nou Vis al meu nu e decat o confirmare si sa spunem o Norma Metodologica Divina de aplicare pentru obtinerea StariiDeTine. Ei bine , da, cred si rog teologii, psihologii, filosofii si orice alt cititor sa imi confirme sau nu, cred ca se vor mantui si se vor inalta cei care la Acel Moment cand Timpul Daruit se va apropia de Sfarsit,  vor avea inima cu adevarat deschisa , astfel incat Imparatia Cerurilor, cum noi o numim, sa poata patrunde in sufletul curat si curatat al inimii deschise.
Cred ca in Acel Moment Imparatia va deveni una cu Omul pe care Dumnezeu il asteapta , si astfel e de inteles de ce Iisus vorbeste de pocainta chiar si in ultimul moment, in ultima clipa , aceasta insemnand recunoasterea tuturor greselilor constiente sau inconstiente , iertatarea a toti si toate si poate mai ales iertarea, acceptarea si impacarea proprie , cea care aduce linistea si pacea sufletului. Si nici unele dintre aceste lucruri nu se pot infaptui fara ca inima sa fie deschisa, dispusa sa accepte Totul, sa se smereasca , sa ierte si sa se ierte pentru ca mai apoi sa se impace si sa se Inalte.
De acum Totul sta in puterea noastra de a ne tine inima cat de mult deschisa, acest lucru implicand desigur acceptarea existentei iubirii si urii deopotriva, a bucuriei si tristetii, a compasiunii si invidiei, a fericirii si nenorocirii ca o stare de Gratie si Pura Normalitate Divina, ca Ocazii de a arata Creatorului Nostru ca stim sa invatam, ca am intels ca Totul este un Antrenament Minunat si mai ales ca Onoram din Adancul Fiintei Noastre toate Starile Daruite pentru ceea ce eu incerc sa numesc sperand ca nu imi fac pacate, Mantuirea si Inaltarea Noastra.
Sa aveti un 00:00 plin de Speranta, Credinta si Putere, Un An Nou de care sa va aduceti cu drag aminte format din fire fine din nisipul Timpului Daruit fiecaruia dintre noi in aceasta Minunata Calatorie.

Cu drag , cu bine si imbratisarea sufletului,
StareaDeTine

De jos in sus de-a busilea…

Priveam acum o zi sau doua un pitic…un pitic de om. Voia sa urce niste trepte. A stat putin, a tremurat, a indoit putin genunchii si a ridicat un piciorus. L-a pus inapoi repede. A mai stat putin si s-a clatinat. Apoi s-a lasat in fata , s-a sprijinit cu manutele de o treapta si a urcat, a trecut apoi la urmatoarea si tot asa…totul intr-un gest reflex perfect natural. Cel mai greu a fost sa treaca de ultima treapta pentru ca nu mai avea sprijin. A stat asa, cu fundul in sus si capul in jos si s-a gandit. Apoi incet incet s-a dat pana la balustrada si tremurand s-a sprijinit de ea si s-a indreptat. Ultimul pas a fost o adevarata victorie. Arta unei intregi Evolutii. S-a intors spre mine invingatoare si a zambit. Nu m-am putut abtine sa nu o aplaud. A mai urmat un mom ent ciudat care mi-a dat de gandit. Coborarea. Coborarea a fost haotica, adevarata cadere ancorata de bratul meu. Cu frica, cu panica, ceva lipsit de normalitate.
Desigur, concluzii simple pe care noi cei „mari”ar trebui sa le stim deja:
– starea naturala este cea de urcare
– urcarea este grea, anevoiasa dar plina de satisfactii
– din pacate urcarea presupune in sine si coborarea, iar normalitatea coborarii nu poate fi definita. Coborarea este normala doar pentru ca se intampla, numai ca din pacate nu suntem niciodata pregatiti pentru ea. Nu avem instinctul coborarii.
Lucrurile raman frumoase, interesante si la locul lor.

Cu drag,
StareadeTine